Unul dintre clienții noștri este și firma Geoproing din Novi Sad, care se ocupă în principal cu investigații geomecanice.

La cererea clientului au fost efectuate câteva modificări pe modelul de bază VB1 – RIG pentru ca instalația de foraj să fie adaptată nevoilor investigațiilor geotehnice. Modificarea principală a constat în adăugarea unui convertizor de frecvență pe motorul capului de foraj, ceea ce a făcut posibilă alegerea vitezei de rotație între 0 și 60 rot./min, precum și o turlă demontabilă, prin care lungimea utilajului la transport se reduce cu circa 40 %.

Cu timpul au fost dezvoltate scule pentru forajul de prospecțiune prin metoda uscată, prin burghiere, iar mai târziu și prin carotaj continuu cu diametrul de fi 100 mm. Un utilaj astfel echipat poate fora și preleva probe foarte ușor în terenuri alcătuite din sedimente prăfoase, argiloase și nisipoase.

Forajul de prospecțiune este foarte rapid și ușor, nu necesită mai mult de 2-3 lucrători, iar durata medie este de cca 2 ore pentru o gaură de 10 m. Majoritatea lucrărilor de investigare a terenului au fost executate pe teritoriul Voivodinei, unde scula „Burghiu continuu” cu conexiune OK s-a dovedit foarte eficientă și rapidă în terenuri nisipoase saturate cu apă, la care pereții găurii se surpă ușor după extragerea sculei. Grupul de 10 kW care însoțește instalația de foraj VB1 – RIG s-a dovedit suficient și fiabil. Instalația este transportată pe o remorcă cu sarcina utilă de 750 kg, tractată de o autoutilitară Renault Trafic în care se află întregul echipament și sculele adiacente.